Pregatirea solarului pentru iarna

Iata cum pregatim solarul pentru iarna, in vederea protejarii recoltelor!

Atunci cand vine vorba despre sere si solarii, este foarte important ca acestea sa fie construite in asa fel incat sa asigure cele mai bune conditii pentru dezvoltarea unor recolte bogate si sanatoase. Pentru ca acest lucru sa fie posibil, trebuie sa acorzi o deosebita atentie spatiilor in care cultivi legume sau fructe. Este important sa tii cont de perioada anului in care ne aflam, de fiecare data cand ai grija de spatiile in care iti dezvolti recoltele. Iarna este un anotimp care supune solul cultivat, precum si potentialele recolte, unui stres deosebit.

Pentru ca solarul sa faca fata conditiilor vitrege de pe parcursul sezonului de iarna, se recomanda implementarea unor masuri specifice. Acestea implica mai multi pasi, insa respectarea fiecaruia contribuie din plin la o viitoare recolta in conformitate cu asteptarile tale. Vei avea nevoie de un plan bine pus la punct, de accesorii rezistente si calitative, precum si de inspiratie in alegerea masurilor pe care sa le implementezi. Afla din acest articol totul despre ce implica pregatirea solarului iarna pentru plantat, pas cu pas!

Cuprins:

1.  Pregatirea solarului pentru iarna - De ce este important cum pregatim solarul pentru iarna?

2. Pregatire solar pentru iarna - Procesul explicat pas cu pas

Pregatirea solarului pentru iarna - De ce este important cum pregatim solarul pentru iarna?

Pregatirea solarului pentru sezonul rece este un aspect foarte important, de care toti agricultorii trebuie sa tina cont. Respectarea tuturor pasilor implicatin acest proces este esentiala, pentru a crea conditiile optime in vederea obtinerii unor recolte cat mai bogate. De altfel, modul in care solarul este pregatit pentru conditiile dure din sezonul rece influenteaza doua elemente cheie. Aceste elemente formeaza principalul argument pentru care este importanta pregatirea serelor pentru iarna. Este vorba despre:

●            protejarea recoltei pentru sezonul urmator - solul si ceea ce contine acesta, inclusiv substantele nutritive, trebuie protejate de efectele inghetului si ale precipitatiilor care cad pe parcursul sezonului rece. Astfel, se creeaza premisele unei recolte sanatoase, in urmatorul sezon;

●            protejarea constructiei in sine - solariile si serele sunt constructii destinate cultivarii de legume si fructe, precum si de alte plante. Pentru a asigura conditiile necesare, ele sunt construite intr-un mod destul de complex, care implica eforturi financiare si nu numai.

Pe timp de iarna, viscolul si precipitatiile pot sa afecteze caracterul solid al unei astfel de structuri si o pot dobori daca nu sunt luate masurile necesare pentru protejarea sa. Asadar, un alt motiv pentru care este important procesul de pregatire al solarului pentru iarna consta in protejarea constructiei in forma sigura si solida.

Pregatire solar pentru iarna - Procesul explicat pas cu pas

Pregatire solar pentru iarna - Procesul explicat pas cu pas

Daca iti doresti ca sera ta sa fie pregatita cu adevarat pentru conditiile de clima specifice sezonului rece, este foarte important sa iei o serie de masuri. Acestea tin de pregatirea corecta a terenului, precum si de intretinerea corespunzatoare a carcasei serei. Iata in ce consta fiecare pas al acestui proces de pregatire pentru iarna a serelor.

Inlaturarea resturilor vegetale

Primul pas si cel mai important, atunci cand trebuie sa iti pregatesti solariile pentru iarna, consta in curatarea terenului. Este foarte important ca toate reziduurile vegetale de pe teren sa fie indepartate, deoarece acestea pot sa ajunga sa faciliteze dezvoltarea agentilor patogeni. Resturile de plante cum sunt cele de rosii sau gogonele pot sa conduca la aparitia fitoftorozei, deoarece agentii care provoaca aceasta boala isi gasesc foarte bine loc de dezvoltare in ramasitele de tomate.

Resturile pe care le aduni, pe parcursul procesului de curatenie, nu trebuie sa fie lasate la suprafata solului. Totodata, nu este recomandata adaugarea lor in compost. Este de preferat ca deseurile plantelor curatate din sera sau solar sa fie arse asu ingropate la distanta de solul din sera. Acest lucru este chiar esential, daca pe parcursul sezonului au existat infestari ale culturilor.

Dezinfectarea solului

Odata ce ai curatat solul, trebuie sa treci la dezinfectarea lui. Exista mai multe metode prin care poti obtine dezinfectarea solului si inlaturarea organismelor nedorite din interiorul stratului sau superior. Iata care sunt variantele pe care le poti implementa:

●            stropirea cu solutie pe baza de formol - dupa ce se stropeste solul din sera cu solutie pe baza de formol, este necesar sa acoperi suprafata pamantului si sa o lasi sigilata pentru mai multe zile. Tine cont de indicatiile oferite de catre producatorul solutiei pe care o utilizezi, in situatia in care optezi pentru aceasta varianta.

●            sterilizarea solului prin incalzire - se varsa pe surafata solului apa fierbinte, la o temperatura de 140 de pana la grade Celsius. Ulterior, pamantul se acopera cu o pelicula, iar apa fierbinte este lasata sa actioneze pentru 5-6 ore;

●            sterilizarea cu substante chimice - exista si alte substante chimice, pe langa formol, care pot fi utilizate pentru sterilizarea solului. Acestea sunt solutii speciale, care se introduc in sol la adancimi de 15 - 30 cm. Ulterior, se sigileaza solul si se lasa asa pentru cateva zile, la o temperatura de cel putin 5,5 grade Celsius.

●            dezinfectarea prin fumigatie - acesta este un proces care implica aprinderea unor fumigele in sera. Se genereaza un paravan dens de fum care este toxic pentru o multime de daunatori, inclusiv ciupercile, mucegaiul sau infectiile bacteriene din sol si din spatiile inguste din sera.

Se utilizeaza sulf pentru acest tip de fumigare, insa este important sa verifici structura solarului, inainte de a apela la acest tip de dezinfectare. Motivul este reprezentat de faptul ca dioxidul de sulf afecteaza structurile metalice.

Dupa ce ai finalizat procesul de dezinfectare, indiferent de metoda pe care ai ales-o, este important sa afanezi solul. Trebuie sa sapi pamantul foarte bine, avand grija sa pastrezi bulgarii nesfaramati. Terenurile afanate vor ingheta iarna rapid si bine, iar daunatorii din solar vor fi anihilati imediat cu ajutorul inghetului.

Trebuie sa fii foarte atent la modul in care pui in practica actiunile de dezinfectare a solului, deoarece aceasta ar putea sa esueze. Motivele pentru care se intampla acest lucru constau, in general, in utilizarea unor cantitati mici de produs dezinfectant si aplicarea neconforma a solutiilor in sol. Totodata, este posibil sa nu sigilezi in mod corect solul cu folie si sa nu il afanezi asa cum trebuie, dupa dezinfectie.

Regenerarea solului

Pe parcursul iernii, stratul de sol de la suprafata este cel mai important. Acesta este expus la inghet si trebuie sa poata face fata cu bine perioadei rece. Se recomanda inlocuirea sa, inainte de startul sezonului rece. Cum se realizeaza acest lucru? Simplu! Trebuie doar sa indepartezi 10 cm de pamant de la suprafata si sa inlocuiesti cantitatea cu sol fertil.

Solul inlaturat este considerat epuizat, la finalul sezonului, iar in interiorul sau s-ar putea gasi daunatori. Totodata, substantele nutritite ar putea sa fie de mult terminate, astfel ca nu va mai exista nicio resursa pe parcursul perioadei de iarna.

Daca vrei sa adaugi substante nutritive intr-o cantitate suplimentara la nivelul solului, poti sa imprastii prin solar compost fermentat. Este suficient chiar si un strat de 5 cm, insa expertii recomanda sa te orientezi catre un strat gros de 10 cm. Totodata, aceasta metoda este eficienta doar pentru o perioada de maximum 4 ani, in al cincilea fiind recomandata inlocuirea solului din sera, in intregime.

Curatarea structurii solarului

Inainte de startul sezonului de iarna, o masura foarte buna pe care o poti lua pentru a proteja solarul este indepartarea peliculei. Poti sa utilizezi solutie pe baza de apa si sapun, aceasta favorizand o indepartare usoara si rapida a peliculei. Poti lasa pelicula sa se usuce putin, iar apoi este recomandat un tratament cu sulfat de cupru. Dupa uscarea acestui tratament, pelicula se depoziteaza la loc intunecat. Acest lucru ii va permite sa se pastreze in siguranta pe timpul iernii. Alte masuri de curatare a solariilor si serelor sunt luate in functie de tipul acestora.

Solarul din policarbonat se curata prin utilizarea de solutie pe baza de clor (400 ml la 10 litri de apa), detergent, formalina (250 de grame la 10 litri de apa) sau solutie cu bicarbonat de sodiu. Solutiile se aplica cu carpe moi, fiind de evitat tesuturile abrazive, care ar putea sa zgarie policarbonatul. Si suporturile din lemn se curata, cu solutie de sulfat de cupru.

Este important de stiut ca, spre desoebire de solariile acoperite cu pelicula, cele din policarbonat se curta fara a inlatura vreo parte componenta. Totusi, daca solarul ramane acoperit pe timp de iarna, este necesar sa depui zapada pe sol, in straturi de 20 de cm, la prima ninsoare a iernii. Zapada va asigura umiditatea optima la primavara si va ajuta si cu inghetarea doar la nivel superficial a solului.

Solarul din sticla poate sa fie si el curatat usor, cu solutii pe baza de sapun si apa. Sticla este important sa fie curatata pe ambele sale parti, iar la interior trebuie spalate cu mare grija locurile in care s-a acumulat o cantitate mai mare de impuritati. Poti sa folosesti aparate de spalat cu presiune, jeturile puternice fiind foarte eficiente in indepartarea particulelor de mizerie care au dimensiuni foarte mici.

Cu ajutorul unei solutii pe baza de permanganat de potasiu poti sa cureti si mai bine sticla si sa o dezinfectezi in intregime. Atentie la fisuri! Orice fisura exista la nivelul sticlei care acopera solarul impune inlocuirea completa a bucatii la nivelul careia apare. Daca exista fisuri pe cadre, acestea pot fi sigilate. O structura de slaba calitate a solarului va facilita dezvoltarea agentilor daunatori care vor compromite orice sansa de obtinere a unei recolte sanatoase in viitorul sezon.

Intarirea structurii solarului

Aparitia agentilor nocivi, care sa afecteze caracterul sanatos al solului este cea mai mare amenintare la adresa recoltelor. Ciupercile si alti agenti din aceasta categorie pot sa compromita chiar si cele mai simplu de obtinut recolte, tocmai de aceea este necesar sa iti iei masuri de precautie foarte sanatoase. Dezinfectarea solului si a structurii solarului este esentiala, din acest punct de vedere.

In acelasi timp, exista si o alta amenintare foarte mare pe timp de iarna: cedarea structurii solarului. Trebuie sa verifici foarte bine starea cadrului, a peliculei sau a sticlei sau a policarbonatului. Este important ca acestea sa fie solide si sa poata face fata ninsorilor abundente si a vnaturilor puternice. Fireste, nu poti vedea in viitor si nu ai nicio garantie ca structurile tale vor rezista, insa poti sa iei masuri suplimentare de protectie.

Acest lucru poate fi facut prin intarirea cadrului interior. Poti folosi proptele metalice sau din lemn. Acestea se instaleaza in numar de 5-6 la un solar lung de 8 metri. Scopul instalarii proptelelor este acela de a impiedica cedarea acoperisului solarului, sub greutatea zapezii care va cadea iarna. O masura si mai buna pe care o poti lua este indepartarea zapezii de pe acoperis, pentru ca greutatea suportata de acesta sa nu fie una atat de mare. Indepartarea zapezii trebuie facuta cu atentie, in asa fel incat sa nu exerciti o presiune prea mare, care sa duca chiar ea la cedarea acoperisului.

Acestia sunt, asadar, cei mai importanti pasi care trebuie efectuati, in vederea protejarii solarului si a solului din interiorul sau, pe parcusul sezonului rece. Micul-Fermier.ro iti ofera o gama variata de accesorii si echipamente specializate, prin care poti avea grija de serele tale. La noi gasesti folie si plasa pentru plante, precum si sisteme de stropit si sisteme de irigat.

Pentru a fi cu adevarat utile, acestea trebuie sa aiba oportunitatea de a actiona asupra unui sol sanatos, in care sa se poata dezvolta rasaduri de cea mai buna calitate. Alege sa pregatesti cu grija solarul pentru perioada dificila reprezentata de sezonul rece. Masurile de precautie si inlaturarea elementelor nocive, precum si a riscurilor de prabusire te vor ajuta sa eviti pierderi semnificative. Un solar pregatit corect pentru iarna este unul in care solul isi va pastra proprietatile bune si va putea fi o resursa excelenta pentru planruile tale din timpul sezonului!

Articole similare